La 16 octombrie 1922, după ceremonia încoronării regelui Ferdinand I în Catedrala de la Alba Iulia, Arcul de Triumf a fost inaugurat. Pe sub el au trecut cortegiul regal, reprezentanții unor state europene de veche tradiție sau care își câștigaseră independența de curând, unități militare, cortegii alegorice. Anul acesta, pe data de 16 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la acel eveniment...
Având în vedere contextul istoric al construirii și inaugurării Arcului de Triumf, la 16 octombrie 1922, ne dorim ca în cele două zile de eveniment să creăm un spectacol labirint bazat pe interacțiunea directă a spectatorilor cu actorii care vor spune povestea evenimentelor istorice prin prisma oamenilor simpli care au participat la ele și care au lăsat mărturii ale întâmplărilor în cărți poștale, fotografii, scrisori etc. Astfel, spectatorul devine dintr-un simplu vizitator al unei expoziții, un co-creator al spectacolului.
Accesul la performance se face pe ambele intrări ale Arcului de Triumf, începând cu ora 16.00. Va intra câte un spectator la fiecare minut pentru a nu se crea aglomerație iar experiența spectacolului să fie intimă și individuală. Spectatorii vor fi purtați prin poveste dar și prin expoziția ce marchează 100 de ani de la amplasarea Arcului de Triumf în spațiul actual. “Călătoria” durează între 10 și 15 minute. Între orele 16.00 și 20.00 accesul este posibil în incintă pe baza unei parole pe care o puteți obține prin înscrierea la newsletter Monument For, pe email, împreună cu broșura evenimentului. Informațiile vor fi furnizate scanând QR codurile prezente la intrare, pe website Monument For în secțiunea special creată pentru eveniment sau pe rețelele de socializare. Locurile vor fi limitate la un număr de 500 persoane zilnic.
Duminică seara, după spectacolul labirint, vă puteți bucura de videoproiecțiile din exteriorul Arcului de Triumf, începând cu orele 19.00, până la finalul evenimentului, de la ora 23.00.
Disclaimer
*Având în vedere că Arcul de Triumf e un monument istoric, menționăm că în interior nu există lift sau rampă specială pentru carucioare, accesul fiind posibil doar pe scări.
Participarea publicului la evenimentele Centenarc / Spotlight 2022 presupune implicit acordul pentru fotografii sau înregistrări video ale persoanelor fizice. Este posibil ca materialele foto video să fie transmise live sau promovate online, pe site-urile si paginile Monument For și ale partenerilor pe rețelele de socializare (Facebook, Twitter, Google, Instagram etc.).
Website: www.monumentfor.ro
Facebook: facebook.com/monument.for
Instagram: instagram.com/monument_for
Facebook event: https://fb.me/e/2VQIh2QCk