Tema concursului de modelaj, în anul 2023, se concretizează în jurul personalităților care au contribuit la dezvoltarea culturii și vieții românești, a căror creație este prezentă încă și vibrează în conștiința și inimile românilor, în special ale bucureștenilor, activând continuu identitatea națională. Vor fi realizate portrete și busturi ale unor personalități care au trăit, au dat putere și ”au sfințit locurile” (genius loci) în care și-au edificat viața și opera.
Concursul de modelaj este un pas esențial pentru formarea viitorilor studenți, tinerilor artiști și include activități care își propun să reveleze sensul, frumusețea și nevoia de monumente de for public în peisajul urban actual, ca semne ale memoriei colective și generatoare de identitate cultural-istorică ale comunității locale.
Etapa de înscriere s-a finalizat, iar mentorii ediției actuale au selectat 10 elevi, câte 5 elevi de la liceele de artă din București,de la Liceul "Dimitrie Paciurea" și de la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", elevi în clasele a XI-a și a XII-a.
În data de 5 aprilie 2023, elevii vor intra în sălile Liceului” D. Paciurea” și preț de câteva ore vor fi însoțiți în procesul creativ de doi mentori, respectiv domnul Cristian Pentelescu, profesor sculptură, Liceul de artă ”NicolaeTonitza” și de domnul Nicolae Stoica, profesor sculptură, Liceul ”D. Paciurea”.
Un juriu format din artiști și pedagogi de notorietate va evalua lucrările tinerilor artiști, cele mai bune șase lucrări din cele 10 prezentate fiind ulterior expuse “La Cetate”- Grădina Cișmigiu, în perioada 24-28 aprilie 2023.
Anunțarea câștigătorilor concursului de modelaj va avea loc în data de 8 aprilie 2023, pe site-ul Monument For (www.monumentfor.ro).
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 24 aprilie, începând cu ora 14.00.
Premierea celor mai bune lucrări va avea loc în data de 28 aprilie 2023, ora 14.00.
Juriul
Vă așteptăm în spațiul de la ”La Cetate”- Grădina Cișmigiu, intrarea din str. Schitu Măgureanu, să vă delectați spiritul și interesul pentru frumos, vizitând expoziția ”Puterea și fascinația monumentelor. Oamenii locului” și să vă reîntâlniți cu ipostazele mediate de tinerii artiști ale unor personalități care au marcat istoria, cultura și civilizația românilor.
Concursul Sculptori pentru viitor și-a desemnat câștigătorii. Dintre cele 10 lucrări prezentate juriului, șase (Premiul I, Premiul II, Premiul III și cele 3 mențiuni) vor fi fost transpuse în ipsos, panotate și expuse publicului.
Portretele lui Eugen Ionescu, Lucia Sturza Bulandra și Sergiu Celibidache sunt câștigătoarele ediției din 2023. Tema concursului a fost ”Puterea și fascinația monumentelor. Oamenii locului”.
Maria Andreea Dumitru, elevă în clasa a XI-a la Liceul de artă ”N.Tonitza”, este câștigătoarea premiului I. Valentina Epure, elevă în clasa a XI-a a Liceului ”D. Paciurea”, care a surprins trăsăturile acute, blând-ironice ale marii doamne a scenei românești, Lucia Sturzda Bulandra, este recompensată cu premiul II. Liceul de artă ”N.Tonitza” revendică premiul al III-lea prin lucrarea elevei Mălina Ardelean, din clasa a XI-a, dedicată unui pururea tânăr Sergiu Celibidache. Vor fi expuse, deopotrivă, lucrările care au primit mențiune, respectiv un Taciturn bust al lui ”G. Enescu” realizat de Dumitraș Flocea din clasa a XII-a a Liceului de artă ”N. Tonitza”, un visător portret al aviatorului Aurel Vlaicu, în viziunea Anei Maria Danilescu, de la Liceul ”D. Paciurea” și un senin portret al celui mai mare sculptor al modernității, Constantin Brâncuși, a cărui stare inefabilă a fost imortalizată de Amina Petroșanu, din clasa a XI-a a Liceului ”D. Paciurea”.
Portrete puternice, expresive și memorabile sunt prezentate publicului care se va întâlni cu ipostaze transpuse în lut, apoi în ipsos, ale filosofului Petre Țuțea (realizat de Flavia Bugnar, clasa a XII-a a Liceului ”D. Paciurea”, Liviu Ciulei (în viziunea lui Paul Toma), Amza Pellea, redat maiestuos de Bogdan-Alexandru Georgescu, ambii elevi în clasa a XI-a a Liceului de artă ”N. Tonitza” și chipul de o tristețe suavă a poetului ploii, George Bacovia, transpus în lut de Mihaela David, clasa a XII, de la Liceul ”D. Paciurea”.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 24 aprilie, începând cu ora 14.00, în prezența mentorilor, profesorii de specialitate, domnul Cristian Pentelescu și Nicolae Stoica, precum și a membrilor juriului, prof.univ.dr. Darie Dup, Carmen Tepșan și David-Gabriel Tăicuțu, membri ai Filialei de Sculptură a UAP București.
Alături de cele 6 lucrări ale elevilor, vor fi expuse lucrări de licență ale studenților de la UNArte București, Departamentul de Sculptură
Premierea celor mai bune lucrări ale elevilor va avea loc în data de 28 aprilie 2023, de la ora 14.00, „La Cetate”- Grădina Cișmigiu, intrarea din str. Schitu Măgureanu.