COMUNICAT DE PRASĂ

Dinu Săraru va dezveli o placă comemorativă pe fostul amplasament al Teatrului Național

Pe data de 30 ianuarie 2019, la ora 12:00, scriitorul Dinu Săraru va dezveli o placă comemorativă pe portalul Hotelului Novotel, de pe Calea Victoriei. Demersul cultural are drept obiectiv readucerea în conștiința publică a existenței fostului Teatru Național din București, care a funcționat pe acest amplasament până în anul 1944. Actuala intrare a hotelului reproduce întocmai intrarea în clădirea primei scene naționale.

Placa a fost realizată sub patronajul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, la inițiativa Fundației “Niște Țărani”.

Ceremonia de dezvelire a plăcii va coincide cu împlinirea vârstei de 87 de ani a maestrului Dinu Săraru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Pagina oficiala de facebook a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Pagina oficiala de instagram a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Documente Aditionale Comunicat de presă