Inaugurare monument de for public “Léopold Sédar Senghor”

Inaugurare monument de for public “Léopold Sédar Senghor” Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic organizează ceremonia de dezvelire a bustului lui Léopold Sédar Senghor. Evenimentul va avea loc astăzi, 20 Martie 2017, ora 11:00, în Piața Francofoniei (situată la intersecţia Calea 13 Septembrie cu Bulevardul Libertăţii). Ziua de 20 martie nu a fost aleasă întâmplător, pe această dată, începând cu anul 1998 este celebrată “Ziua Internaţională a Francofoniei”. Bustul lui Léopold Sédar Senghor întregește monumentul de for public “Piața Francofoniei”, inaugurat cu ocazia aniversării a 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei. Léopold Sédar Senghor a fost primul președinte al Senegalului, începând cu anul 1960 și reales până în anul 1980. Acesta a marcat istoria secolului XX ca părinte al ideii de "negritudine" și ca apărător al "metisajului cultural". Mai mult de 50 de ani opera artistică, viața și activitatea politică a lui Léopold Sédar Senghor au avut un numitor comun: francofonia, care a fost descrisă de către Senghor în numărul din noiembrie 1962 al “Revistei Esprit" drept "acest umanism integral care se țese în jurul Pământului: această simbioză de energii adormite ale tuturor continentelor, ale tuturor raselor, care se trezesc la contactul căldurii lor complementare".