Inaugurare Monument de for public “Elie Wiesel”
COMUNICAT DE PRESĂ
Inaugurare Monument de for public “Elie Wiesel”
În vederea promovării imaginii capitalei București ca oraș al turismului cultural, dar și a îmbogățirii patrimoniului istoric al orașului, pe data de 9 octombrie a.c., ora 14:00, în Piața Elie Wiesel, Primăria Municipiului București (PMB), prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT), a inaugurat monumentul de for public dedicat personalității marelui scriitor și filosof Elie Wiesel.
Născut în România într-o familie de evrei, Elie Wiesel a fost un supraviețuitor al Holocaustului, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Bustul dedicat personalității acestuia este o lucrare a sculptorului american Marc Mellon, prezent la ceremonia de inaugurare, bust donat Primăriei Municipiului București de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” și amplasat în Piața Elie Wiesel, la intersecția străzilor Sofia și Emile Zola.
Inaugurarea a avut loc în prezența Primarului General, doamna Gabriel FIREA, a Ambasadorului Israelului în România, doamna Tamar SAMASH și a Ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Domnul Hans KLEMM. Totodată, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, dar și personalități ale spațiului cultural românesc.