18 aprilie – Ziua Internațională a Monumentelor și a Siturilor

Astăzi, 18 aprilie 2018, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), celebrează Ziua Internațională a Monumentelor și a Siturilor.
Cu acest prilej, AMPT derulează o campanie de informare, conștientizare protejare și valorificare a monumentelor de for public aflate în patrimoniul instituției, obiectivul fiind acela de a atrage atenția atât asupra monumentelor, cât și asupra importanței acestora din punct de vedere cultural și istoric. Campania este susținută prin intermediul proiectelor aflate deja în desfășurare în cadrul programului cultural București-Centenar, prin diseminarea unui mesaj coerent și unitar către public, în sensul încurajării tuturor cetățenilor în direcția explorării și prețuirii patrimoniului cultural al capitalei. Totodată, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va distribui în mediul online și pe canalele de comunicare din social media, materiale informative specifice. Astfel, AMPT, printr-un scurt film de prezentare și o broșură în format electronic realizate cu ocazia Zilei Internaționale a Monumentelor și a Siturilor, contribuie la protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și accentuează necesitatea păstrării arealului din jurul monumentelor de for public, într-un spirit protectiv față de moștenirea cultural-istorică, constituind totodată un imbold pentru cetățeni de a se manifesta în sensul conservării și protejării monumentelor. https://facebook.com/ampt.pmb/ https://instagram.com/ampt_bucuresti/ https://www.youtube.com/channel/UCPefcg0glQv62cdCJbM79UA