TUDOR VLADIMIRESCU
Dimitrie Demu
piatră
Adresa: Calea Dudesti, Nr. 122
Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost iniţiatorul şi conducătorul Revoluției de la 1821 din Ţara Românească.
Dorinţa ce mai mare a lui Tudor a fost să ridice „norodul la arme”, având drept obiectiv „descătuşarea deplină a poporului român din robia influenţelor răsăritene, schimbându-se orientarea vieţii spirituale şi materiale spre apus” (Eugen Lovinescu). Intrând în București în fruntea „adunării poporului”, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. În primăvara anului 1821, a preluat conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor”. Este trădat şi ucis în acelaşi an la Târgoviște, din dispoziţia lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării de eliberare a grecilor de sub stăpânirea otomană – „Eteria”, foştii săi aliaţi.
Dumitru Demu (1920-1997) provenea dintr-o familie de aromâni stabiliţi în România. Liceul l-a urmat la Brașov, unde l-a avut ca profesor pe Emil Cioran. A fost admis la Şcoala de Arte Frumoase din București secția sculptură, pe care a absolvit-o în 1943. Dumitru Demu este autorul faimoasei statui a lui Stalin (ridicată în 1951 şi demolată în 1962). Pentru a scăpa de prezența sculptorului, autoritățile comuniste l-au obligat să facă cerere de emigrare în Grecia (1964). Dumitru Demu nu s-a stabilit însă în Grecia, ci în Venezuela, unde multe piețe ale orașelor sunt decorate cu creațiile sale. Distincţii: Ordinul Muncii clasa I.
Locatie "Tudor Vladimirescu"
Epaper Arcul de Triumf
Alte Monumente din Busturi şi portrete
Stiri/ Noutati
- 06 Mai 2012, 11:10 Cele patru statui au revenit in Piata Universitatii
- 29 Apr 2012, 9:36 A fost dezvelită statuia împăratului Traian
- 25 Apr 2012, 1:45 ANUNT
- 30 Mar 2012, 9:07 Basoreliefuri ale marilor actori ai Teatrului de Comedie
- 08 Feb 2012, 4:01 Arcul de Triumf va fi reabilitat
Evenimente
- 27 Apr 2012, 8:52 Cel mai inalt monument din Bucuresti -
- 21 Oct 2011, 1:59 ANIVERTANGO- NUEVO TANGO QUINTET la Bucureşti -
- 20 Oct 2011, 8:35 Weekend la Palatul Mogoșoaia -
- 11 Oct 2011, 12:32 Elevation la ArCub -
- 23 Sep 2011, 9:52 RECITAL DE EXCEPTIE FELICIA FILIP LA PALATUL MOGOSOAIA -








