TITU MAIORESCU
1943
Ioan C. Dimitriu Bârlad
marmură
Adresa: Grădina Cișmigiu (Rotonda Scriitorilor)
Titu Maiorescu, personalitate remarcabilă a României sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20, a avut o carieră complexă: academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, scriitor, prim-ministru al României (1912-1914), ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii a formelor fără fond, şi unul dintre cei mai înzestraţi membri ai curentului literar „Junimea”.
Titu Maiorescu (1840-1917) a beneficiat de studii strălucite la Berlin (docatorat „magna cum laude”) şi la Sorbona (doctorat în filosofie, licenţa în litere şi drept). În 1864, întors în ţară, fondează societatea Junimea (împreună cu Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor și Theodor Rosetti). A ocupat funcţia de Decan al Facultății de litere şi Rector al Universității din Iaşi (1867). În 1867 apare primul său studiu de critică literară: „Despre poezia română”. În 1871 apare articolul „Direcția nouă”, studiul de consacrare a lui Mihai Eminescu. Începând cu 1874 se stabileşte definitiv la Bucureşti. Din 1877 preia conducerea ziarului conservator Timpul.
În 1883 Titu Maiorescu publică ediția princeps „Poezii” de Mihai Eminescu. Între 1892-1897 este ales rector al Universității din București. În 1904 Titu Maiorescu prezintă în sesiunea Academiei proiectul ortografic al limbii române, care proclamă prioritatea fonetismului în scrierea limbii române. În 1913 Titu Maiorescu este numit prim-ministru și ministru de externe. În această calitate, prezidează conferința de pace de la București în urma războiului balcanic. După izbucnirea Primului Război Mondial participă la Consiliul de Coroană, pronunțându-se pentru neutralitate. Moare la 18 iunie 1917 în urma unei boli de cord. E înmormântat în cimitirul Bellu din București.
Ion C. Dimitriu-Bârlad (1890-1964) a absolvit Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură). Ulterior a studiat și la Academia Julien din Paris (1913-1914). Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A efectuat călătorii de studiu în Europa (Italia, Grecia, Spania). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul Gheorghe Lazăr din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929). Distincții: Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul “Meritul Cultural” cl. I (1943), Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici (1952).
Alte lucrări aflate în administrarea A.M.P.T:
Izvorul Sissi (Grădina Cişmigiu); Dr. Haralamb Botescu (Piaţa Buzeşti)
Locatie "Titu Maiorescu"
Epaper Arcul de Triumf
Alte Monumente din Busturi şi portrete
Stiri/ Noutati
- 06 Mai 2012, 11:10 Cele patru statui au revenit in Piata Universitatii
- 29 Apr 2012, 9:36 A fost dezvelită statuia împăratului Traian
- 25 Apr 2012, 1:45 ANUNT
- 30 Mar 2012, 9:07 Basoreliefuri ale marilor actori ai Teatrului de Comedie
- 08 Feb 2012, 4:01 Arcul de Triumf va fi reabilitat
Evenimente
- 27 Apr 2012, 8:52 Cel mai inalt monument din Bucuresti -
- 21 Oct 2011, 1:59 ANIVERTANGO- NUEVO TANGO QUINTET la Bucureşti -
- 20 Oct 2011, 8:35 Weekend la Palatul Mogoșoaia -
- 11 Oct 2011, 12:32 Elevation la ArCub -
- 23 Sep 2011, 9:52 RECITAL DE EXCEPTIE FELICIA FILIP LA PALATUL MOGOSOAIA -








