ȘTEFAN LUCHIAN

An amplasare:1968

Constantin Lucaci

piatră

Adresa: Parcul Herăstrău

Ștefan Luchian (1868-1916), absolvent al Școlii Naționale de Arte Frumoase din Bucureşti (1889) şi elev al lui Nicolae Grigorescu, a frecventat academiile de artă din München şi Paris. După 1900 se îmbolnăveşte la măduva spinării şi îşi petrece ultima parte a vieţii imobilizat. S-a numărat printre principalii iniţiatori ai „Expoziției artiștilor independenți”, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial (1896).

Tablourile sale sunt miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Pastelurile sale au acea intensitate dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din ele adevărate capodopere. Nu întâmplător a fost denumit de critici poetul plastic al florilor.

Constantin Lucaci (n. 1923) a studiat cu pictorul Tiberiu Bottlik, format în mediul artistic parizian de început de secol, fost coleg de școală cu Ivan Mestrovici. Între 1945-1948 i-a avut ca profesori pe Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu și Corneliu Medrea, la Academia Liberă de Artă „Guguianu” din București. În 1953 termină Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” avându-l ca profesor pe Boris Caragea. În 1963 îşi ia diploma la Academia de Belle Arte „Pietro Vannucci” din Perugia (Italia). În 1966 obţine Bursa de merit a Statului Francez. Din 1968 e ales membru în Juriul Internațional al Bienalei Dantesca, Ravenna şi Președinte al Fondului Plastic din România. Profesor la Catedra de Sculptură a Academiei de Arte, din Cluj-Napoca (din 1993).

Cele mai importante premii și distincții: Ordinul Meritul Cultural (România, 1968); Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru artă monumentală (România, 1974); Ordinul de merit „Cavaler al Republicii Italiene” (Italia, 1982); Laureat al premiului Herder pentru întrega operă (Viena, 1984); Premiul Academiei Române (Bucureşti, 1990); Medalia de aur a Bienalei Internaționale de artă (Ravenna, Italia, 1999); Ordinul Serviciul Credincios în grad de cavaler (România, 2009).

„Așa cum muzica sferelor se poate imagina ca principiu ordonator al mișcării în nesfârșita întindere a cerurilor, construcția armonică a sculpturilor lui Constantin Lucaci întemeiază un sistem de raporturi între forma vizuală și cea sonoră. O muzică încă neauzită se ascunde în volumele acestea ce dezvoltă largi curbe, ritmuri de mare coerență, care izbucnesc, neașteptate, în florescențe strălucitoare sau săgetează, cutezătoare spațiul” (Dan Grigorescu).