NICOLAE TITULESCU

1982

Ion Irimescu

marmură

Adresa: Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu a fost un ilustru diplomat român, a cărui carieră politică a culminat prin ocuparea funcției de președinte al Ligii Națiunilor.

 

Nicolae Titulescu (1882-1941) a studiat dreptul la Paris (doctorat) iar 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași. E ales deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat (1912) iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu. În vara anului 1918 înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga dreptul poporului român la unitatea națională. Începând din 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la „Liga Națiunilor” de la Geneva, fiind ales de două ori (1930, 1931) președinte al acestei organizații. În această calitate a militat pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.

 

Titulescu a depus eforturi pentru încheierea Micii Înțelegeri (1933) și a Înțelegerii Balcanice (1934). În 1936, regele Carol al II-lea îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă sa se exileze. Se stabileşte în Elveția, apoi în Franța, unde se stinge din viaţă la 17 martie 1941 la Cannes.

Ion Irimescu (1903-2005) a fost elevul lui Dimitrie Paciurea la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1924-1928). Între 1929-1931 este bursier al Şcolii române din Paris (Fontenaz aux-Roses), frecventând şi atelierul lui Joseph Bernard. Este prezent, din 1930, la saloanele oficiale şi expoziţiile „Tinerimii artistice”. Expune la Bienala de la Veneţia (1956) şi deschide expoziţii personale la Bucureşti (1947 şi 1973), Atena (1964), Oslo (1966). Este distins cu: Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi la Salonul oficial din Paris (1930-1931), Premiul Ministerului Artelor (1934, 1942, 1944), Premiul „Simu” (1935), Premiul Municipiului Bucureşti (1937), Premiul „Hanul Ancuţei” (1938), Premiul „C. Hamangiu” al Academiei Române (1943), Premiul de stat (1954, 1955). Maestru emerit al artei (1954), artist al poporului (1964). Din anul 1976 e numit preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

„Ion Irimescu – într-o vreme în care mulţi, preocupaţi să evidenţieze latura nocturnă a omului, au dat uitării latura solară a acestuia – a intuit, sub tensiuni opozite şi rupturi de echilibru, ca o permanenţă, aspiraţia umană spre reechilibrare şi limpezime, spre armonie şi seninătate” (Eugen Schileru).