MONUMENTUL EROILOR CĂZUŢI ÎN CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE – COM. DUDEșTI-CIOPLEA

1932

Spiridon Georgescu

bronz

Adresa: Bvd. Nicolae Grigorescu


Autorul, Spiridon Georgescu (1887–1974), originar din Comuna Posești, Prahova, a abordat în majoritatea lucrărilor sale subiecte de război („Gornistul“, „În timpul armistițiului“, „Lupta corp la corp“, „Avântul“, alegoria „Războiul“, „Capturarea unui tun inamic“, „Ștafete“, „Spre tranșee“, „Cruce roșie“, „Pe câmpul de luptă“, „Reflecții după luptă“).

Sculptorul a mai realizat monumente dedicate cinstirii memoriei eroilor din primul război mondial în localitățile: Dorohoi, Găiceana, Alexandria etc., precum și alte lucrări în Lugoj, Govora, Fundulea, Tămădău, Lehliu, Valea Voievozilor, Botoșani, Făgăraș, dar și lucrări statuare și busturi funerare în cimitire din București etc.

În lunile iunie-iulie 1963, în Parcul Herăstrău a fost organizată o expoziție retrospectivă, cu peste 100 de lucrări ale artistului.

Monumentul dedicat eroilor din comuna Dudeşti-Cioplea morţi la datorie între cele două războaie reprezintă un soldat în poziţie de luptă realizat în bronz pe un soclu din marmură. Pe soclu se află de asemenea plăci din bronz cu numele eroilor din comuna amintită, împreună cu scene de luptă.

 

 

Locatie "Monumentul eroilor căzuți în cele două războaie mondiale – com. Dudești-Cioplea"

Tur Virtual 360x360

Tur Virtual

Epaper Arcul de Triumf

ampt