GIGANTUL

1906

Dimitrie Paciurea

piatra

Adresa: Parcul Carol


Amplasată iniţial în faţa Palatului Artelor din Parcul Carol (demolat în 1943), statuia făcea parte dintr-un complex (o grotă, doi giganţi şi o fecioară) care ilustra legenda celor doi fraţi care iubeau aceeasi fată. Ea s-a aruncat în valuri, urmând ca acela dintre fraţi care va izbuti s-o salveze să-i devină soţ. Rivalitatea dintre cei doi a făcut însă ca frumoasa fecioară să se înece. În timpul regimului comunist grota a fost distrusă, statuia fecioarei a fost mutată în parcul Herăstrău, iar cei doi giganţi au fost mutați pe marginea aleii centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piaţa 11 iunie.

„Gigantul în piatră al lui Paciurea, înmărmurit în faţa frumoasei din peşteră, într-o încordare supraomenească, desfăşoară toată splendoarea plastică a corpului uman” (Oscar Han).

Dumitru Paciurea (1875-1932), elev al lui Wladimir Hegel şi buriser la Paris, este recompensat în 1927 cu Premiul Naţional al Academiei. Sculpturile sale (mai ales celebrele „Himere” din ultima parte a vieţii) au un pronunţat caracter simbolic, halucinant. Prin viziunea sa asupra artei, Paciurea poate fi considerat primul sculptor modern din România.

Gigantul a fost prima comandă primită de Paciurea după întoarcerea din Paris. Amplasamentul iniţial al statuii era în fața fostului Palat al Artelor din Parcul Carol. În timpul regimului comunist grota a fost distrusă, statuia fecioarei a fost mutată în Parcul Herăstrău, iar cei doi giganţi au fost mutați pe marginea aleii centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piaţa 11 Iunie. În prezent instituţia noastră intenţionează să reamplaseze monumentele într-un context apropiat de cel originar.

 

Locatie "Gigantul"

Tur Virtual 360x360

Tur Virtual

Epaper Arcul de Triumf

ampt