GEORGE COșBUC

Constantin Baraschi

piatră

Adresa: Parcul Carol


George Coșbuc fost un poet și traducător român din Transilvania, creatorul unei opere de sensibilitate românească, sinteză de autentică și originală substanță poetică și artistică. Membru titular al Academiei Române din anul 1916.

 

George Coşbuc (1866-1918) a debutat ca poet în 1884. În acelaşi an devine student la Facultatea de Filosofie și Litere din Cluj şi se interesează de folclor și de trecutul de luptă al neamului. Colaborează la mai multe reviste literare („Tribuna”, „Familia”, „Vieaţa”, „România jună”, „Semănătorul” etc.). În 1889 apare Nunta Zamfirei, una din capodoperele creației sale; în acelaşi an se stabileşte la București. Traduce din Virgiliu, Byron, Terenţiu, Homer. În 1907 termină traducerea integrală a Divinei Comedii (Dante Alighieri). La 9 mai 1918 Coşbuc încetează din viață. E înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

 

„Cele mai izbutite poeme ale lui Coşbuc se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român”.

Constantin Baraschi (1902-1966) a fost elevul lui Paciurea la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. A debutat la Salonul Oficial în 1925, iar din 1927 a studiat la Academia Julian şi „Le Grande Chaumière” din Paris, lucrând în atelierul lui Bourdelle. Din 1928, cariera lui Baraschi a intrat pe o traiectorie ascendentă, fiind apreciat inclusiv sub regimul comunist. Sculptura sa se evidențiază printr-o corectă şi totodată expresivă redare a anatomiei umane. Distincţii: Medalia de Aur (Paris, 1937), Premiul Academiei Române pentru sculptură (1938), Medalia de Argint „Sfântul Gheorghe” (1940), Titlul „Maestru emerit al artei” (1951). Membru corespondent al Academiei Române (1955).

 

Locatie "George Coșbuc"

Tur Virtual 360x360

Tur Virtual

Epaper Arcul de Triumf

ampt