GEORGE COșBUC

1943

Ion Popovici

marmură

Adresa: Grădina Cișmigiu (Rotonda Scriitorilor)

George Coșbuc fost un poet și traducător român din Transilvania, creatorul unei opere de sensibilitate românească, sinteză de autentică și originală substanță poetică și artistică. Membru titular al Academiei Române din anul 1916.

 

George Coşbuc (1866-1918) a debutat ca poet în 1884 şi în acelaşi an devine student la Facultatea de Filosofie și Litere din Cluj şi se apleacă asupra folclorului și trecutului de luptă al neamului. Colaborează la mai multe reviste literare („Tribuna”, „Familia”, „Vieaţa”, „România jună”, „Semănătorul” etc.). În 1889 apare Nunta Zamfirei, una din capodoperele creației sale; în acelaşi an se stabileşte la București. Traduce din Virgiliu, Byron, Terenţiu, Homer. În 1907 termină traducerea integrală a Divinei Comedii a lui Dante Alighieri. La 9 mai 1918 Coşbuc încetează din viață. E înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

 

„Cele mai izbutite poeme ale lui Coşbuc se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român”.

 

Ion Popovici (1907-1946) a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Iaşi, a studiat canto la Conservatorul din Bucureşti (1926-1927) şi sculptura la Academia de Arte Frumoase (1927-1933) din Bucureşti, sub îndrumarea lui Dimitrie Paciurea. Călătoreşte la Paris şi frecventează Accademia di Romania din Roma (1937-1938). Lucrările sale au fost prezentate la saloanele oficiale şi în expoziţii personale, la Bucureşti (1936, 1938, 1944, 1965 – retrospectivă). A expus, în 1938, la Bienala din Veneţia. Ion Popovici moare (asasinat) la 3 august 1946.

 

„[Definiţia artei lui Ion Popovici]: elan, forţă, sensibilitate romantică, laolaltă cu stăpânire de sine, echilibru, oroare de retorică” (Nicolae Argintescu-Amza).