DINICU GOLESCU

Cod: B-III-m-B-19989

An amplasare:1908

Wladislav Hegel, Carol Storck, Dimitrie Mirea

bronz

Adresa: Bulevardul Dinicu Golescu


Dinicu Golescu (1777-1830) a fost un boier și cărturar român, ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia. A fost membru fondator al „Societății literare” (1827) și a contribuit la apariția primului ziar în limba română: „Curierul românesc” (1829). A scris: „Însemnare a călătoriei mele”, care constituie primul jurnal de voiaj al unui român în Occident.

Wladimir C. Hegel (1839-1918) a fost un sculptor polon de origine germană care a trăit şi a activat în România. Provenea dintr-o familie de sculptori germani stabiliţi în Polonia. A studiat în Germania și la Paris, unde l-a cunoscut pe omul de cultură Vasile Urechea, care l-a convins să vină în România, unde l-a sprijinit să se afirme. Ajuns în România (1885), devine profesor la Academia de Belle Arte din București unde l-a avut ca elev şi pe Constantin Brâncuși (între 1898-1902). În urma demersurilor lui W. Hegel s-a importat din Anglia o instalație de turnare a metalelor pentru Școala de Arte şi Meserii. Astfel a luat naştere o generaţie de artişti care vor contribui la realizarea de statui și monumente.

Dimitrie D. Mirea (1864-1942) a studiat la București, München și Paris. În anul 1909, obține postul de profesor de sculptură și modelaj la Școala de Arte Frumoase din Iași. Din 1913 se transferă la Școala de Arte Frumoase din București. Activitatea de creație a artistului începe din 1908 și continuă până în jurul anilor 1928-1929, când participă la numeroase expoziții din țară și străinătate. Distincții: Diploma de Onoare (Expoziția Internațională din Barcelona, 1929).

Carol Storck (1854-1926) a fost fiul mai mare al sculptorului Karl Storck (1826-1887). Opera sa se înscrie pe coordonatele academismului de sorginte muncheneză, cu accente realiste.

 

Locatie "Dinicu Golescu"

Tur Virtual 360x360

Tur Virtual

Epaper Arcul de Triumf

ampt