DIMITRIE ONCIUL

1926

Mihai Onofrei

bronz

Adresa: Bvd. Elisabeta


Dimitrie Onciul a fost un profesor şi istoric român, preşedinte al Academiei Române.

 

Dimitrie Onciul (1856-1923) s-a născut în Bucovina şi a studiat la Cernăuţi, Viena şi Berlin, remarcându-se ca profesor şi cercetător. Ajunge la Bucureşti (1895) unde primeşte catedra de Istoria Românilor. În 1900 este numit director al Arhivelor Statului, iar în 1905 devine membru al Academiei Române. A activat de asemenea ca decan al Facultăţii de Istorie şi preşedinte al Academiei. Unul din cele mai importante studii ale sale este „Istoria începuturilor Principatelor”, în care se pronunţă împotriva ipotezei „descălecatului”.

 

Sculptorul Mihai Onofrei (1896-1980) a studiat ca bursier la Școala de Belle Arte din Iași dar izbucnirea războiului i-a întrerupt prima etapă de studii. Între 1920-1922 întreprinde o călătorie de studii la Roma, unde s-a aflat în preajma sculptorului Ettore Ferrari. Revenit în țară (1925) Onofrei este o prezență constantă la manifestările „Tinerimii Artistice”. Pleacă într-o nouă călătorie de studii spre sfârșitul anilor ’30 când a frecventat atelierul-școală al lui Antoine Bourdelle. Între 1929 și 1930 îşi expune lucrările la Paris. După război participă la expoziţii oficiale în ţară iar în 1947 la expoziţia de artă românească de la Budapesta. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”.

 

„Mihai Onofrei este un autor de portrete şi compoziţii pentru care acordul între exactitatea documentară şi redarea plastică a motivului constituie un criteriu metodologic de veridicitate artistică”.

 

Locatie "Dimitrie Onciul"

Tur Virtual 360x360

Tur Virtual

Epaper Arcul de Triumf

ampt