BOGDAN PETRICEICU-HAșDEU

1943

Mihai Onofrei

marmură

Adresa: Grădina Cișmigiu (Rotonda Scriitorilor)

Bogdan Petriceicu Haşdeu este considerat una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. A avut o formaţie intelectuală enciclopedică: filolog, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Haşdeu a fost ales membru al Academiei Române (1877).

 

Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907) a studiat la Universitatea din Harkov, unde a dobândit cunoștințe temeinice în domeniul filologiei și al lingvisticii. Din anii 1852-1854 datează primele sale încercări literare. Începând cu 1856 se stabilește în Moldova (Iaşi) fiind un fervent susținător al Unirii. În 1864 editează revista Arhiva istorică a României. La Teatrul Național din București (1867) se joacă piesa Răzvan și Vidra, cea mai cunoscută dintre creaţiile sale dramatice. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului. După moartea fiicei sale Iulia (1888) Haşdeu se stabilește la Câmpina, unde construiește un castel şi se ocupă de practici spiritiste. Opere fundamentale: „Istoria critică a românilor” (1872), „Cuvente din bătrâni” (1878), „Etymologicum Magnum Romaniae” (1886-1898).

 

Sculptorul Mihai Onofrei (1896-1980) a studiat ca bursier la Școala de Belle Arte din Iași dar izbucnirea războiului i -a întrerupt prima etapă de studii. Între 1920-1922 întreprinde o călătorie de studii la Roma, unde s-a aflat în preajma sculptorului Ettore Ferrari. Revenit în țară (1925) Onofrei este o prezență constantă la manifestările „Tinerimii Artistice”. Pleacă într-o nouă călătorie de studii spre sfârșitul anilor ’30 când a frecventat atelierul-școală al lui Antoine Bourdelle. Între 1929 și 1930 îşi expune lucrările la Paris. După război participă la expoziţii oficiale în ţară iar în 1947 la expoziţia de artă românească de la Budapesta. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”.

 

„Mihai Onofrei este un autor de portrete şi compoziţii pentru care acordul între exactitatea documentară şi redarea plastică a motivului constituie un criteriu metodologic de veridicitate artistică”.