BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

1957

Cornel Medrea

piatră

Adresa: Parcul Kiseleff

Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un prozator, dramaturg, gazetar, avocat şi om politic român, cunoscut mai ales prin activitatea sa literară (nuvela „Hagi-Tudose” și drama „Apus de soare”). A fost primar al Bucureștilor (1899) şi membru al Academiei Române (1912).

 

Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858-1918) a studiat la Școala Domnească şi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, cu cei mai de seamă profesori din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Ștefănescu). Din această perioadă (1876-1877) datează și primele lui încercări literare. Între 1877-1882 e student la Facultatea de Drept. Debutează în ziarul România liberă (1878) şi publică primul volum de poezii („Poiana lungă. Amintiri”) cu o bună primire din partea criticii. Ajunge la Paris (1882-1884), pentru a-și desăvârși studiile juridice. Întors în ţară, publică Trubadurul (1886) și Hagi-Tudose (1887).

 

În 1888, Delavrancea lucrează ca redactor „Democrația” și „Voința națională”. În 1899 ajunge primar al Bucureștilor. La 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități literar-dramaturgice, scriitorul este ales membru al Academiei Române.

 

Cornel Medrea (1888-1964) a urmat Şcoala de arte şi meserii din Zlatna şi Şcoala superioară de arte decorative din Budapesta (1905-1912). Din 1914 participă la Saloanele oficiale şi la expoziţiile grupării „Tinerimea artistică”, „Arta română” etc. Expune la Bienala de la Veneţia (1928, 1938, 1956, 1958) şi la alte manifestări din străinătate. Profesor de sculptură la Academia de arte frumoase din Bucureşti, apoi la Institutul „N. Grigorescu” între anii 1939-1964. Distincţii: Diploma de onoare la expoziţia internaţională de la Barcelona (1929); Marele premiu la Expoziţia internaţională de la Paris (1937); Premiul internaţional la Expoziţia de la New York (1939); Premiul naţional pentru sculptură (1945); Premiul de stat (1956); titlul de Maestru emerit al artei (1956) şi de Artist al poporului (1957).

 

„Medrea cultivă formele pline, robuste, exprimând cu simplitate un ideal al realităţii. Portretele, seriile de maternităţi, evocările istorice, reprezentările alegorice converg spre manifestarea unei plenitudini, a unui optimism bazat pe concreteţea imaginii umane”.